Rezoluția privind STATUL DE DREPT în România, discutată în Parlamentul European. REACȚIILE partidelor politice

Rezoluția privind STATUL DE DREPT în România, discutată în Parlamentul European. REACȚIILE partidelor politice
Publicat: 08/11/2018, 08:53
Actualizat: 25/03/2019, 18:41

Parlamentul European este profund îngrijorat de legislația reformată referitoare la legislația judiciară și penală din România, în special cu privire la potențialul de a submina independența sistemului judiciar, potrivit unui draft al rezoluției care va fi votat în PE, obținut de Mediafax. Documentul este doar o variantă de lucru care ar putea fi votată în ședința de plen a Parlamentului European, din data de 14 noiembrie.

Draftul rezoluției intrate în posesia Mediafax amintește de principiile Uniunii Europene care spune că UE „se întemeiază pe valorile respectării demnității umane, libertății, democrației, egalității, statului de drept și respectării drepturilor omului, inclusiv a drepturilor persoanelor aparținând minorităților, și întrucât aceste valori sunt comune pentru Statele membre într-o societate în care prevalează pluralismul, nediscriminarea, toleranța, justiția, solidaritatea și egalitatea între femei și bărbați”.

Totodată, draftul amintește și de avizele Comisiei de la Veneția și de independența sistemului judiciar care este „consacrată la articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale și la articolul 6 din CEDO și reprezintă o cerință esențială a principiului democratic al separării puterilor”.

Comisia Europeană (CE) a transmis pe 22 octombrie, la solicitarea Mediafax, că va prezenta o analiză detaliată în raportul MCV pe data de 13 noiembrie despre modificarea legislației în domeniul justiției și va ține cont și de cele două avize ale Comisiei de la Veneția pe Legile justiției și Codurile penale.

PSD: Legislația românească în domeniul justiției „poate fi un exemplu”

Vicepreședintele Camerei Deputaților, Florin Iordache (PSD), a declarat miercuri, despre următorul raport MCV și rezoluția Parlamentului European privind justiția din România, că legislația românească în domeniul justiției „poate fi un exemplu”, iar criticii ei „să citească mai bine”.

„Nu am apucat (să citesc draftul rezoluției PE pe justiție – n.r.). Aș vrea atunci când se va dezbate în PE să se vadă că noi, prin aceste modificări la legile justiției, fără îndoială am ținut cont și de recomandările Comisiei de la Veneția. Văd că toată lumea invocă Comisia de la Veneția. Dar nu ar trebui să invoce și ce există în statele europene? Adică ce e bun în Germania sau în Franța nu trebuie aplicat și în România? Tot găsim calul de bătaie în România, în condițiile în care există o independență reală a judecătorilor și procurorilor, există o separare a carierelor, există rolul CSM și am extras ministrul Justiției din foarte multe acte procedurale tocmai pentru independență reală? Eu cred că legislația din România poate fi un exemplu și pentru cei care critică în acest moment”, a declarat, miercuri, la Parlament, deputatul PSD Florin Iordache.

Întrebat de ce au protestat magistrații cu privire la legile justiției, acesta a răspuns: „Nu au fost atenți. Să citească mai bine, noi le asigurăm prin această lege o reală independență”.

Iordache s-a referit și la următorul raport MCV.

„Raportul MCV trebuie să țină cont de realitățile din România. Acest raport, când a fost introdus la cererea ministrului de tristă amintire Monica Macovei, a conținut anumite prevederi. Din 2005 încoace raportul MCV trebuie să țină cont de pașii reali pe care i-a făcut România. Și România este un exemplu, de la înființarea ANI până la modernizarea și modul în care funcționează instanțele din România”, a indicat social-democratul.

Chestionat cum explică criticile din rapoartele MCV, el a răspuns: „Să fie mai atenți la ce am făcut noi și se vor convinge că avem parte în România de o justiție independentă”.

USR: Nu poate fi o conspirație împotriva României

Deputatul USR Stelian Ion a declarat, miercuri, la Parlament, despre draftul de rezoluție a PE pe tema justiției din România, că Bucureștiul a făcut pași înapoi în lupta împotriva corupției și că nu poate fi vorba de o conspirație pentru că mai multe organisme europene spun același lucru.

„Era de anticipat, din păcate, pentru că România a făcut pași înapoi în privința luptei împotriva corupției, s-a atacat justiția din toate direcțiile. La începutul anului 2017 eram la un pas de ridicarea MCV și după atâția ani de pași înainte ne-am întors pe sensul opus și am început să alergăm înapoi. Exact cum spunea domnul Timmermans, avea dreptate, până la urmă asta facem, noi alergăm pe contrasens acum și problema principală este că toate aceste semnale de alarmă trase de organismele europene, de Comisia Europeană, de Parlamentul European, de GRECO, de Comisia de la Veneția, vedeți, nu este vorba doar de un singur organism european, sunt atâtea care spun toate același lucru, nu poate fi vorba despre o conspirație împotriva României, să ne venim în fire totuși”, a declarat, miercuri, la Parlament, deputatul USR.

Acesta a menționat că „realitatea” din România este că țara „a fost capturată de o bandă de infractori”.

„Este vorba despre faptul că suntem pe un drum greșit. Toate aceste semnale de alarmă sunt ignorate de puterea actuală, sunt considerate ca acte inamicale sau de adversitate împotriva României. Nu, UE nu ne vrea răul, doar ne arată o realitate de care noi nu vrem să ținem cont. România este capturată acum de o bandă de infractori”, a adăugat Stelian Ion.

PMP: Orice sancțiune pentru România este posibilă

Președintele PMP, Eugen Tomac, a declarat, referitor la rezoluția PE privind Justiția din România, că orice document adoptat în termeni critici despre România este un lucru grav și că oficialii europeni pot activa inclusiv articolul 7, care prevede suspendarea dreptului de vot în Consiliul European.

„Nu este un secret pentru nimeni faptul că la Bruxelles, oficialii europeni, inclusiv președintele Comisiei sau comisarii, implicit lideri ai Parlamentului și-au exprimat în repetate rânduri îngrijorarea cu privire la evoluțiile din Parlamentul României, cu privire la modifiările legslației din justiție, inclusiv acțiunea imprevizibilă a Guvenrului în acest sens. Sper că nu se va ajunge la o sancțiune severă a României, dar pe de altă parte am aderat la un set de valori, exact așa cum scrie în raportul Comisiei de la Veneția. Prin urmare, orice derapaj oricând poate fi sancționat în termeni cei mai duri. Nu mă refer numai la declarația în sine care reprezintă un document politic extrem de puternic. Mă refer la consecințele care pot să apară în urma unor asemenea declarații. Sper că nu (se va activa articolul 7 pentru România-n.r.), dar subliniez că orice este posibil având în vedere acțiunea netransparentă a Parlamentului și a Guvernului în ultimii doi ani în ceea ce privește justiția”, a declarat Eugen Tomac, pentru Mediafax.

Liderul PMP a afirmat că Guvernul nu este capabil să înțeleagă gravitatea mesajelor transmise de oficialii europeni.

„Avem deja exemple în Europa unde s-a mers foarte departe, până la suspendarea dreptului de vot în Consiliul European sau reducerea de fonduri. Și așa nu suntem în stare să atragem suficiente resurse de la Bruxelles, bani veniți pe gratis pentru a dezvolta România. Mă refer la educație, infrastructură, etc. Cred că orice rezoluție, orice declarație, orice document pe care l-ar putea adopta Parlamentul European în termeni critici la adresa țării noastre este un lucru grav. Mai grav este și că, la București, nu există o autoritate politică capabilă să înțeleagă dimensiunea acestor mesaje în condițiile în care noi suntem stat membru al UE”, a adăugat Eugen Tomac.

Întrebat de Mediafax dacă rezoluția vizează România sau doar partidul de la guvernare, Eugen Tomac a răspuns: „Din nefericire un asemena document dacă va fi adoptat va viza țara, pentru că nu este a PSD-ului, este a României. Aici, acești oameni nu pot face distincția între ordine politice executate orbește și modul cum expun românii, pentru că ei nu împart banii partidului, ei împart banii României, împart funcțiile României, ei împart puterea acestei țări pe care au câștigat-o în urma unor alegeri, dar o exercită într-un mod nedemocratic și netransparent”.

Votul pentruadoptarea rezoluției în PE

Potrivit agendei publicate pe site-ul Parlamentului European, în ședința plenului PE care va avea loc la Strasbourg pe 14 noiembrie, între orele 12.30 și 14.30, figurează și o moțiune pentru adoptarea unei rezoluții privind statul de drept în România.

Referitor la acest subiect președintele Klaus Iohannis a declarat că adoptarea unei astfel de rezoluții cu privire la România de către PE, este neobișnuită, mai ales că vine cu o lună înainte de preluarea președinției Consiliului UE de către țara noastră.

„PE are dreptul să dezbată teme și e dreptul lor să voteze rezoluții. Am subliniat că prezența mea în PE nu avea legătură cu dezbaterea aceea despre statul de drept în România. Am făcut declarații în România despre subiect. România este o democrație funcțională și respectă statul de drept, dar este o democrație vie și avem abordări despre care unii nu au o opinie bună. Nu vreau să intru mai adânc în dezbaterile interne din România aici în PE. E extrem de neobișnuit pentru PE să dezbată și să voteze o rezoluție cu doar o lună înainte de a prelua președinția Consiliului UE. Decizia aparține PE”, a spus Iohannis.

Foto: Hepta

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Prima declarație a lui Cosmin Georgescu, după ce tatăl său a câștigat alegerile în România....
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Categoria de pensionari care primesc și 50% din pensia totală, începând cu 1 ianuarie 2025
Fenomenul Călin Georgescu pe TikTok, ignorat de SRI. Cifrele uriaşe ale candidatului viral pe reţea
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Nicolae Ciucă a demisionat de la conducerea PNL! Ce mesaj a transmis politicianul odată cu...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Numărătoarea voturilor s-a încheiat. Diferenţă de 2.742 de voturi între...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Călin Georgescu detonează România. Primul anunț oficial după alegeri: Acum urmează...
Se întocmesc liste de buncăre şi adăposturi. Toate clădirile sunt inventariate
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Luptele libere, printre cele mai vechi discipline sportive. Când a participat România pentru prima dată...